Picături de (dez) echilibru

Plouă! Picurii se preling pe geam, unul câte unul. Se așază aproape rotunzi și se transformă în șiruri care se preling pe toată suprafața sticlei. Ești înăuntru, dar simți fiecare picătură pe propria-ți piele. Simți fiecare fior pe care ți-l dau picăturile atât de reci. Simți cum îți pătrund prin piele și ajung direct în suflet. Nici nu ai timp să reacționezi că deja sunt acolo. Atât de reci și ude…

20170306_152250

Se uita pierdută pe fereastră. Mintea ei era departe. Era deasupra norilor, acolo unde nu plouă niciodată. Acolo unde e mereu senin, unde totul e la fel. Își dorea echilibru. Căci, asta-i lipsea cel mai mult. Îi lipsea un mic dejun luat cu omul ei și un prânz cu familia. Îi lipsea o seară cu cea mai bună prietenă și o noapte în care să fie doar ea cu ea.

Își dorește să facă multe, dar la finalul zilei, când trage linie, nu poate să spună că într-adevăr se îndreaptă în direcția bună. Îi place la nebunie meseria pe care o are dar, parcă, uită de ea. Tânjește după zile cu soare, tânjește după vechile ei obiceiuri. Îi e dor să se joace cu copiii și să scrie. Să scrie despre viață, sentimente și oameni.

Ar vrea să se joace cu „Negruța”, pisicuța bunicilor ei, chiar dacă nu suportă ideea de a ține vreun animal în casă. Ar vrea să o mângâie până când ochii verzi i-ar deveni din ce în ce mai greoi și ar adormi. Nu s-ar opri doar la gândul că asta ar putea să o trezească. Dar, poate cel mai mult, ar vrea să stea cu bunicii ei. Să doarmă la ei și să le dea o mână de ajutor, așa cum fac și ei în fiecare zi. Ar vrea să-i răsfețe deși, de fiecare dată, rolurile sunt invers.

Razele soarelui au uscat și cea mai mică picătură de apă. De fapt, nu mai plouase de mult, deși era furtună. În suflet…

Ei doi și o canapea

Era sfârșit de iarnă. Zăpada s-a topit demult și, odată cu ea, s-au șters și urmele trecutului. Era liniște în cameră și mirosea a gel de duș. Într-un colț, zăcea un televizor de la care se auzea o gălăgie ce se voia muzică. Nu era greu să-i înțelegi versurile, dar cine să le bage în seamă?Ei erau prea ocupați să asculte respirația celuilalt.

Stăteau pe o canapea verde, de catifea, și-și înecau amintirile într-un pahar de Cola. Știau că ar fi băut cu sete și dintr-o sticlă cu vin, dar acel „vin la tine” devenise deja un clișeu pentru ei. Era trecut de 22:00 și-ţi puteai da seama de asta doar aruncându-ţi privirea spre geamurile care ţineau locul unui perete întreg. Perdelele erau trase mai bine de jumătate, dar, încă, lăsau să intre căldura celor două felinare ce luminau terasa.

Avea doar un halat de baie alb pe ea, legat cu un cordon peste mijloc. Se vedea clar că îi era mare și se pierdea în el. Dar nu mai tare decât se pierdea în ochii lui. Umerii îi erau descoperiți și îi lăsau la vedere sânul stâng. Avea părul desfăcut și, încă, umed. Lumina din cameră cădea peste buzele ei și le făcea să pară mai cărnoase și mai roșii. Și-a prins între degete o șuviță de păr și a început să o răsucească în timp ce-și mușca buza de jos.

O privea nedumerit și cu poftă. Purta pantalonii lui preferați în carouri și încă mirosea a after shawe. Îi urmărea fiecare gest și cum corpul i se unduia. A început să deseneze cu degetul pe catifeaua canapelei… Făcea asta deși nu era talentată. Nu mai desenase din școala generală și, totuși, nu se simțea stingheră. El era un artist din cap până-n picioare și ar fi putut oricând să o critice, dar nu a făcut asta.

Era ultima lor seară petrecută acolo. Departe de lumea reală, de lumea în care trebuie să fugă unul de altul. Să fugă de ceilalți, de cunoscuți și de conștiință. Se priveau în ochi şi nu-şi ziceau nimic, dar gurile lor păreau mai flămânde ca niciodată. Pentru un minut, s-au oprit.

-Ştii cum m-ai câştigat?

-Cum?

-Prin felul tău de a fi…

Era pentru prima dată când îi vorbise despre asta. Era pentru prima dată când își pusese pe tavă o parte din amintiri. A zâmbit ștrengărește și nu a zis nimic. Știa că încă nu câștigase nimic. Știa că nu a luptat pentru nimic. Și mai mult decât atât, știa că doar se întâmplase.

Iubirea nu te ține pe loc! Trecutul o face!

-Să nu te (mai) complaci niciodată, ai înțeles?

-Da, dar știi, atunci când obișnuința își spune cuvântul, devii un alt om… 

Mă simt prins într-o poveste al cărei final l-am scris demult. Sunt prins în paginile unui ,,Nu mi-e bine, dar nici rău.” O parte din mine știe exact ce vrea și ar vrea să pună odată punct. Am mai încercat asta, dar mi-a lipsit curajul. Sau nu știu, pur și simplu, ceva mă ține pe loc…

-Iubirea? Ea te ține pe loc?

-Nu. De fapt, nu știu… Trecutul este cel care nu-mi dă pace. Îmbrățișările, sărutările, diminețile în care ne iubeam cu atâta dor. Nopțile în care dormeam unul în brațele celuilalt. Și toate lucrurile pe care le-am făcut împreună. Știi? Chiar eram fericit.

-Și atunci? De ce s-a ajuns aici?

-Chiar nu știu ce să-ți spun.  Nu mai am demult răspunsuri, dar nu mai am nici întrebări. Pur și simplu, mă îmbăt cu apă rece în fiecare zi. Vreau să cred că lucrurile se vor schimba. Că voi simți din nou, că voi vibra, că voi fi ca atunci… Dar cu fiecare zi care trece, mă afund și mai mult într-o mlaștină… Dar știi ce e cel mai rău? Că sunt conștient de tot ce fac sau mai bine zis de ce nu fac. Teoretic, știu exact unde greșesc. Dar, știi când vine vorba de practică…mă pierd… Spune-mi ce să fac?

-Să-ți spun? Nu! Lasă-mă să-ți demonstrez! Lasă-mă să-ți arăt că se poate și altfel. Lasă-mă să încerc! 

lost-love-qf0a3e0pg-171969-400-300

 

Cum să-mi fie dor de gustul tău dacă nu am muşcat din tine?

Aproape te uitasem. Aproape înţelesesem că oricât aş aştepta nu ai să mai vii. Că sticla aia de vin va rămâne întreagă. Că degeaba o pun la rece în fiecare seară. Că atunci când vine vorba de tine, absența bate prezența.

legs-gallery-26-8

Dar s-a făcut să apari din nou. Acelaşi tu. Acelaşi cunoscut necunoscut. Acelaşi om cu ochi albaştri… Şi ai început să fii din ce în ce mai viu. În conversaţii şi în mine. Poate cel mai mult în mine…

Și mă întreb…

Cum poate să-mi lipsească ceva ce nu am avut niciodată?

Cum pot să tânjesc după mângâieri, când nu a existat nici o atingere?

Cum să-mi doresc săruturi fierbinţi când buzele-mi sunt atât de reci?

Cum poate să-mi fie dor de ce n-a fost vreodată?

Cum să-mi fie dor de gustul tău dacă nu am muşcat din tine?

Cum să-mi doresc mai mult, când nu am avut nici măcar puţin?

Cum? Pur și simplu! Imaginează-ți că îți dorești un telefon. Să zicem un Samsung Note 5. Nu l-ai ținut niciodată în mână, nu i-ai atins ecranul, nu i-ai simțit textura, și cu atât mai mult nu i-ai inspectat ,,ce-i poate mintea”. Dar cu toate acestea, îți imaginezi cum s-ar mula pe palma ta. Îți imaginezi cum ar suna și parcă îi intuiești fiecare senzor.

Dacă ți-ai îndeplini dorinţa și telefonul ar fi al tău, l-ai deschide cât ai zice pește și ai începe să-i descoperi tainele.

Dar știi ce nu înțeleg? De ce crezi că eu aș citi manualul de utilizare?

 

Fără reguli, fără haine, fără rațiune

Dragul meu,

Astăzi, vreau să nu mai gândesc. Astăzi, vreau să-mi pun rațiunea pe stand by. Așa că, astăzi, vreau să acţionez!

Știu că nu îţi plac poveştile. Ştiu că nu îţi plac finalurile. Aşa că, hai să nu fim o poveste. Hai să fim un prezent! În fiecare zi!

Astăzi, vreau să mă primeşti. Aşa că taci! Nu mai analiza. Nu mai pune în balanță. Lasă trecutul acolo unde îi e locul. Adică în spate. Eu sunt aici. În fața ta.

Astăzi, vreau să te iubesc. Şi vreau să o fac cu totul. Trup şi suflet.

Astăzi, vreau să te sărut. Cu patimă şi dor. Dacă ai știi ce gust bun ai, nici tu nu ai rezista.

Astăzi, vreau să te mângâi. Centimetru cu centimetru. Şi, crede-mă, dragul meu, că nici o părticică din tine nu va scăpa.

Astăzi, vreau să mă muști. Ai o datorie. Hai să fim chit.

Astăzi, vreau să-ţi şoptesc. Să-ţi spun să nu mai pleci.

Astăzi, vreau să ne jucăm. Fără reguli, fără haine, fără rațiune.

Astăzi, vreau să vrei şi tu!

media_142183135216065400

Aduc eu vinul. Tu doar vino!

Hey tu! Da, tu, necunoscutule cu ochi albaştri. Ce mai faci? Cum o mai duci?

A trecut aşa mult timp de când ne vorbeam. De când ne spuneam ,,Noapte bună!” chiar dacă mai vorbeam câteva ore după aceea. De când ni se potriveau poveștile… Acum, și ochii ni s-au înstrăinat…

Cum ţi-am promis, eu am adus curajul. Dar ce să fac cu el? Tu nu ai mai apărut. De vin, ce să mai zic? A fost cam sec, sec de absent.

Uneori, mi-e dor de nopțile în care adormeam cu telefonul în mână… De nopţile care, parcă, păreau prea scurte pentru câte aveam să ne spunem. Mi-e dor să mă hrănesc cu tine şi din tine. Mi-e dor să te citesc, să te aud, să te înţeleg. Mi-e dor să-mi fii povestitor şi personaj. Mi-e dor să ştiu de viaţa ta. Mi-e dor de dorul tău!

Spuneai că tu vrei fapte, nu cuvinte. Dar, dragul meu, nu ştiu de ce ai înţeles că mie îmi plac doar vorbele. Ai venit cu propuneri, dar când să le pui în practică te-ai făcut că plouă. Eu nu voiam scuze. Eu voiam mai mult. Cum voiai și tu de altfel.

De data asta, nu mai vreau propuneri. Nu mai vreau nici cuvinte. Vreau să acționezi. Și ca să fac lucrurile mai ușoare…

Aduc eu vinul. Tu doar vino!

tumblr_ml8jetmwen1rnt8qso1_500

Cum ar fi fost dacă?

Cum ar fi fost dacă? Ce s-ar fi întâmplat dacă? De câte ori ți-a fost bântuită mintea de întrebările acestea? De multe ori! Sunt sigură! Și, tot de atâtea ori, ai ajuns la aceeași concluzie: nu poți schimba nimic.

Și totuși…

Cum ar fi fost dacă nu îi închideai telefonul și-ți înghițeai furia?

Cum ar fi fost dacă, în loc să vorbești, ai fi tăcut?

Cum ar fi fost dacă nu îi ascultai pe ceilalți și îți ascultai inima?

Cum ar fi fost dacă nu împroșcai cu reproșuri și încercai să cauți soluții?

Dacă tăceai? Dacă ascultai? Dacă înțelegeai?

Cum ar fi fost? Probabil la fel!

Nimic nu e la voia întâmplării. Trebuie doar să ciulești urechile la tot ce zumzăie și să deschizi ochii la tot ce zboară. Să faci asta, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu tot ce zboară se mănâncă. Deci, vezi tu, regretele de atunci nu-și mai au rostul acum.

Dacă ai acționat într-un anumit fel, înseamnă că asta a fost ce ți-ai dorit la acea vreme.

Dacă ai aruncat cu vorbe, probabil, ai ales cea mai ușoară cale de a te descărca.

Dacă ai trântit o ușă înseamnă că ai vrut să spui stop și totodată să pui o barieră. Între tine și durere.

Dacă i-ai ascultat pe ceilalți, înseamnă că nu erai atât de sigur pe tine. Aveai nevoie de oameni care să te înțeleagă. Voiai să te integrezi într-un mediu normal, chiar dacă tu erai întruchiparea anormalului.

Ai avut regrete, te-ai simțit vinovat… Dar hai să-ți spun ceva. Fiecare lucru pe care l-ai făcut atunci, te-a făcut mai puternic azi. Fiecare cuvânt de atunci, te-a făcut mai atent azi. Și ce e cel mai important… Dacă (nu) făceai un lucru atunci, nu înseamnă că erai mai fericit acum.

Astăzi, nu erai atât de puternic. Nu erai atât de sigur pe tine. Uneori, tind să cred că lucrurile sunt aranjate și că nu primești niciodată nimic din ce nu poți duce. Cu cât lucrurile ți se par mai complicate, cu atât vei găsi soluții mai ingenioase. Aici depinde doar de tine. Dacă ai capacitatea de a vedea dincolo. Dincolo de aparențe.

moduf